vineri, 17 octombrie 2008

A dispărut Mişu! ... în sfârşit!



Da, sunt momente în care te bucuri când cineva dispare. Mai ales dacă el, Mişu stătea de zeci de ore mort pe trotuar. Mişu! Cel mai bun prieten al omului, răpus de o bară de protecţie condusă imbecil de un şofer pus pe cascadorii ! Era sâmbătă înainte de asfinţit. Acum e luni seara şi uite că Mişu a dispărut. În sfârşit! Asta după ce duminică a stat mort, nemişcat, inert, în mijlocul trotuarului. Luni dimineaţă era tot acolo. Nu a fost bagat în seamă nici măcar de excelenţele sale plătite să ne scape de resturile societăţii, care au trecut pe stradă fix la orele dimineţii. Mişu deja intrase la categoria resturi. Tot degeaba! Mişu este parte din mediul nostru! Luni seara, vin într-un târziu acasă. Mişu nu mai este... Mister! Cine l-a luat pe Mişu? Mişu! Câinele Mişu! Cel mai lovit dintre câinii care au trecut prin Capitala Culturală? Totuşi, dacă îl vedeţi pe Mişu, să îi spuneţi că am văzut cum dobitocul de la volan nu a frânat! Că mai avea ceva zile din timpul lui de câine! Şi să nu fie foarte supărat. Mai bine mort decât o viaţă de câine! Adio Mişu, adio!

Cortul lor jegos, pe banii noştri mulţi!


Atât de proşti ne crede primarul ăsta cu numele Klaus Iohannis încât dacă prosteşte partidele şi partiduţele locale, reprezentate de cei mai umili şi mai imbecili lideri, are impresia că tot poporul e idiot! Primarul jafului bugetar local, Iohannis, şi-a văzut încă un vis împlinit. A adus circul în centrul oraşului. Circul a venit pe banii poporului. Numai două milioane de euro! Şi asta pentru ca nenea ăsta ales cu 90% din popor să îşi traga un cort gata afumat pe Cazarma '90. Mizeria a fost adusă tocmai din Germania, de la fraţii lui care până la "Oktoberfest" se pot lipsi de el. Deştepţi cârnăţarii ăştia, deştepţi băutorii aştia de bere! Şi prost este poporul ăsta din Sibiu de acceptă toate miştourile astea pe bani publici. Ca să mă justific, zic aşa: Cu 2,5 milioane de euro, la Sibiu, a fost construită o clădire de două etaje, cu parcări subterane şi toate dotările de ultimă oră. Asta este Vama Sibiu. Dar dacă o vamă nouă-nouţă costă 2,5 milioane euro, un cort părfuit nu poate să coste două milioane de euro? Ba da! Uite că se poate!
Dan Tomozei, 19 martie 2007

Să fie praf! Şi s-a făcut praf... totul!


Dacă azi am ieşit din casă a fost pentru că e luni. Şi pentru că am vut ceva treabă. Lumea oricum nu s-a schimbat cu nimic din cauza asta. Dar... dacă am văzut-o pe străzile Capitalei Culturale Europene pe fiica domnului din "Mumia" nu se făcea să nu o arăt la tot poporul. Vorba unei colege de suferinţă în câmpul muncii sectorul de producţie "societatea civilă: "Până nu se înregistrează câteva sute de cazuri de astm, nu se va face nimic cu praful din oraş!". Eu cred că nici atunci nu se va face ceva! Ar fi şi păcat să ieşi din casă, să te pregăteşti să dai piept cu valoroasa şi importanta cultură sibiană fără să te umpli de praf până în cele mai secrete şi mai pudice cotloane! Ar fi păcat!

Şantier, şantier, şantier ... 2007!

Serviciul ăsta gratuit... VĂ ROG, PÂNĂ VA DAU SEMNALUL, EVITAŢI MUNICIPIUL SIBIU! E ÎN ŞANTIER! Se munceşte cu un spor ... ! Parcă firmele sunt plătite pentru zilele în care nu fac nimic, şi mai puţin pentru zilele în care se vede ceva în urma lor. Pasiunea asta de a umple oraşul cu praful care îţi intră în toate găurile şi te face mulţumit că eşti sibian, trebuie că a fost îndelung studiată. Şi, cum spuneam, toţi sunt vinovaţi, mai puţin primarul. Aşa spun mulţi sibieni. Peste 70%. Dar nu sunt de părerea lor! Contează?Imaginea este desprinsă din realitatea zonei ZERO, Piaţa Unirii, acolo unde intersecţia este brăzdată de şanţuri, iar trotuarul... după cum se vede!
Dan Tomozei, 17 martie 2007

Sunt trist când Dumnezeu se încruntă...

... când Dumnezeu se încruntă pentru că aşa vor oamenii, mâinile lor umplute cu pensule şi vopsele de secol XXI, sunt şi mai trist. Catedrala Ortodoxă din Sibiu se schimbă. Îşi pune o faţă nouă. O faţă care mă sperie dacă îmi iau haina de copil şi privesc în urma timpului...Mă năpădesc toate amintirile copilăriei când veneam în Catedrală mirat de picturile uriaşe la acea vreme. Când încă femeile stăteau pe stânga, iar bărbaţii pe drapta, într-un ritual astăzi uitat. Când mă duceau bunici la Biserică, pentru că în vacanţă eram în grija lor. E tot mai greu să înţeleg schimbarea care se produce în cultura Sibiului. Mi-e imposibil să accept că cineva s-ar apuca să dea alte forme şi expresii Giocondei Sau lui Van Gogh, iar ei să fie aceiaşi.Ce să mai comentez că "maestrul" agreat de feţele bisericeşti să pocească centenara catedrală este supus şi slugă a lui Gigi Becali, este preşedintele PNG Sibiu? Ce rost are să mai comentez când ei au făcut din Credinţă motiv de circ şi deznădejde ...
Dan Tomozei, 13 martie 2007

Pofitiţi, hotelul studenţilor e aproape gata!

Vin şi spun din nou, că nu e glumă! Adica, pardon! Totul e o glumă la Sibiu. Inclusiv povestea de acum. Pe scurt, în imagine aveţi viitoarele cu săli de cursuri cu spaţiu de cazare pentru studenţi! Pentru că aşa scrie pe autorizaţie. Dar povestea e altfel...Meşterul Manole de Cacova, Ilie Carabulea (căruia îi datorez 500 de lei pentru că l-am dovedit cu acte că e penal prin încălcarea siguranţei feroviare, însă justiţia imparţială a văzut alfel la recurs) a pus mâna pe spaţiul Universităţii de stat "Lucian Blaga". Spaţiul a fost cumpărat de universitate de la administraţia locală exact pentru spaţii universitare. Dar, pentru că afacerile merg ceas la Sibiu, spaţiul a fost pupat pe creştet exact în punctul ZERO al oraşului de către Ilie Carabulea. Şi, în ciuda autorizaţiilor iniţiale, studenţii au pupat şi ei spaţiul în favoarea unui hotel de maxim 4 stele. Anunţul zice româneşte: Denumirea şi adresa obictivului "SĂLI DE CURSURI ŞI SPAŢII DE CAZARE PT. ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR". Beneficiar: SC ATLANTIC TRAVELS SRL, societate membră a Holdingului Atlassib, la categoria (vă rog să vă ţineţi bine!!!) Pomicultură, legumicultură, zootehnie, industrializare carne!La Sibiu, se lucrează! De asta spun! Lăsaţi studenţii să vină la Sibiu, că aşa cazare şi condiţii de pregătire, nici pe Marte nu pupă! Iar Capitala Culturală Europeană e plină de surprize!
Dan Tomozei, 6 martie 2007

Protejaţi de ... cultură!

Dacă la Bucureşti, în haosul multicultural şi economic de unde se dă ora exactă a României, imbecilul obicei de a face reclamă pe mijloacele de transport în comun chiar şi pe geamuri a fost eradicat, la Sibiu... acum e la modă! E drept, la ceva ani după capitala oficială a ţării! Şi, la fel de drept este şi faptul că dacă la Bucureşti mai vezi gagici cu fiţe, meseriaşi cu volan pe dreapta şi cefalopozi de nu le vezi creierul de prostie, la Sibiu nu apuci să vezi nimic. Au grijă autorităţile care aprobă publicitatea la maxim pe autobuze, troleibuze...Măcar dacă ai avea ceva de văzut în oraşul şantier pe bani publici şi jaf necontrolat de nimeni. Problema e că, la amurg şi după el trebuie să fii în uşa mijlocului de transport. Altfel rişti să faci o tură în plus... Nu ai cum să vezi dinăuntru cum e afară şi nici unde te afli! Dar mai contează? Eşti în capitala culturală, ce Doamne iartă-mă!

Doar în timpul săptămânii, vă rugăm!

Adică dacă eşti muncitor, dacă ai nevoie de bani şi reuşeşti să găseşti de lucru doar de luni până vineri... e ok! Nu eşti om serios şi nici pregătit să ajungi în Capitala Culturală de la Sibiu. Aici, în plâmânul blocat al mentalului colectiv, mişcarea este agreată numai cu program de lăuze, în ciuda modelelor europene pe care le adoptăm ... teoretic! Principalul punct de informare turistică din Sibiu, cel finanţat de la bugetul local şi care este amplasat în Piaţa Mare a oraşului a reuşit performanţa de a avea deschis patru ore şi în zilele de sâmbătă! Să fiu precis, programul cu turiştii este de luni până vineri 9 - 17, sâmbăta 9 - 13! Asta după ce, până la 1 ianuarie 2007 sâmbătă şi duminica era închis!Să mă repet: BĂ TURIST, DUMINICA STAI ACASĂ! Dar exersează asta de sâmbăta, că e pe bune!

Un şantier... mărţişor de la naşu' mare!

A venit primăvara şi în Capitala Culturală Europeană Sibiu 2007! E o primăvară frumoasă, plină de evenimente (!?!) culturale de certă valoare! O primăvară dulce şi umedă, numai bună să dai tot ce ai mai bun din tine. Orice ai fi: muncitor, profesor, strungar, cioban ... primar! Şi fiecare, după capacitatea de absorbţie, face cadouri. Iar cel mai frumos este al primarului Klaus Iohannis, iubitul conducător, vrednicul cârmaci! Un cadou plin de noroaie, plin de şanţuri exact pe miocardul oraşului sufocat de iniţiative proletare, oraşul aflat în plin eveniment de promovare ... culturală!Dacă în 2006 ne-am făcut că nu sesizăm noroaiele de pe străzile din zona "zero", acum ne-am făcut şi fără trotuare. Că ce mama dracului? La Sibiu se munceşte nemţeşte! Dacă îi baţi obrazul, primarul te sfidează de la înălţimea celor 80 de procente electorate ipotetice!Aşa că, pentru luna martie curent, faceţi bine şi mai amânaţi prezenţa la Sibiu. Onorată Cultură, stimaţi turiştii, mai aşteptaţi!
Sibiu, 2 martie 2007

Cu lampa prin Capitala Culturală!

Dacă până acum nu ai ajuns la Sibiu, e momentul să te pregăteşti! Vine clipa să intri în lumea bună, să bagi la cap ceva cultură. Şi chiar dacă nu eşti foarte deştept, chiar dacă IQ nu te dă afară din casă, cumpără bilet de tren pentru Sibiu Capitală Culturală Europeană exact pentru 20 septembrie 2007. În ziua de graţie cultura va revărsa peste imbecili şi va transforma iremediabil mentalul colectiv.Curiozitate: Subiect: "Cum funcţionează un radio cu lămpi? Baza teoretică şi aplicaţii practice!" Profund şi plin de înţelesuri în vremurile în care digitalul şi comunicarea 3D face legea. Dar nu şi la Sibiu. Unde o mână de capabili nu sunt dispuşi să lase prostiile şi să dea banii pe ceva serios, valoros şi util!Cât de suav sună până şi numele organizatorului: Schola Septemcastrensis Societatea Română de Radiodifuziune. Adânc şi dureros ... "castrensis în septembrie", da! De asta spun... veniţi, veniţi cu toţii la Sibiu. Merită. Aici totul este NORMAL! Şi tânăr din 1191!
Dan Tomozei, 28 februarie 2007

Să mori tu că e "ÎCEPÂND" de joi?


Să mori tu că e "ÎCEPÂND" de joi? Dacă primarul nostru cel iubit nu ar fi fost inspector general şcolar înainte de a fi atât de iubit, aş fi tăcut. La maximă vizibilitate, anunţul este postat în sediul unde azi funcţionează Poliţia! Poliţia Comunitară Sibiu. Şi dacă tot e mare învăţat, se ştie că nu mai avem voie în Primărie fără studii înalte numai ca femeie de serviciu şi paznic. Dar cum de mai bine de jumătate de an nu a schimbat nimeni anunţul? Asta nici măcar după ce au primit ajutor parţial din partea unui enoriaş cu mai multă atenţie distributivă! Ajutorul era total dacă schimba anunţul şi dădea şi o sugestie despre ce era ... "LA PRIMĂRIEI SIBIU"? Sau ăsta era programul de audenţă al primarului Iohannis? Primar care de şase ani şi jumătate nu a ţinut un minut de audienţe...

Sibiu, 23 februarie 2007

Electronica e montată ... gata stricată!


Capitala s-a dotat cu scule deştepte pentru fraieri. Că inteligenţii nu au nici o jenă să manifeste jegoasele condiţii de şpăgari incapabili să priceapă că o regulă impusă se respectă de toţi, indiferent de grosimea obrazului sau a portofelului!Se face că, la numai câteva zile de la instalarea lor, barierele electronice, în formă de bornă glisantă, încep să cedeze sub presiunea meşterilor locali. Deşi avem bariere deşepte, pe bază de cartelă electronică, pe str. Nicolae Bălcescu avem şi paznici care să păzească ... absenţa barierei. Cinstit, bariera există dar s-a defectat ... din start. Să te umfle râsul cum ne pricepem să băgam miliarde în chestii pe care le stricăm în câteva momente de neatenţie. În cazul de faţă, băieţii care au pavat la intrarea pe Bălcescu au asigurat scurgerea apei pluviale în camera subterană în care sunt gazduite mecanismele bornei! Aşa că... suntem deştepţi grămadă! Întrebarea e... cine plăteşte pentru asta? Tot prostul de popor?

Dan Tomozei

Bani, cât mai mulţi bani!

Fără număr şi fără socoteală! Că de asta excelenţa sa primarul Klaus Werner Iohannis semnează contracte în numele unui ONG cu titlul Asociaţia Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Pentru că banii intră în teşcherea privată şi aşa nu ai nici un drept să întrebi: "Bă primare, pe ce cheltui banii daţi pentru popor?"... Dar e bine, e foarte bine! Imaginea omului merge bine, sibianul e mulţumit că în ciuda faptului că se fură în continuare, ceva - ceva se mai face în oraş. Mentalitate de slugă care, deşi bătută e fericită că stăpânul îi mai aruncă, din când în când, şi o bucată de pâine după care face circ! Ce oraş nebun mai e şi Sibiul ăsta!
Dan Tomozei

Suedezii, italieni, polonezi, români ... pe barba lor!

În liniştea pădurii, aşcunşi printre casele din Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, o mână de tovaăşi de treabă, au venit la cioplit lemn de românica. Ordonaţi şi puşi pe fapte mari, 14 suedezi, 6 italieni şi un polonez şi-au dat mâna cu românii şi în câteva zile vor da gata două construcţii din lemn în mărime naturală. Prima, un spaţiu pentru depozitat cereale, a doua, o capelă. Ambele vor reprezenta mândra şi puternica tradiţie suedeză. Alte două lucrări, în miniatură, vor reprezenta instalaţii hidraulice de tehnică populară românească.Drăguţul de el, Henrik Larsson, suedezul cu care m-am conversat, mi-a confirmat că patria mea, România, este frumoasă şi cu potenţial. Păcat numai de faptul că se simţea în tonul lui educaţia puternic marcată de bun simţ şi îngăduinţă.În rest, numai fericire într-un muzeu ca de poveste inclus prea puţin în isteria seacă a Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007.
Dan Tomozei

Nu e om ca muncitorul, nici picamer ca toporul!


Iubesc Sibiul şi modul de lucru. Şi modelul "ceas" adoptat ca slogan electoral şi la care poporul a pus botul ca şoarecele din Prisaca lui Arghezi. Cert este că poporul s-a umplut de maxima valoare urmand bravul carmaci şi trupa lui de demolatori ai culturii germane locale. Demolatori de spaţii verzi şi tradiţie. ce mi-aş mai băga picamerul ...

Blesteme capitale... culturale!


La Răşinari... La poalele Mărginimii Sibiului! Şi unde să se blesteme mai tare şi mai cu avânt dacă nu aici, în locul în care Cioran juca fotbal cu craniile din cimitirul satului, tocmai pe Costa Boacei! Dacă nu în spaţiul în care Octavian Goga punea la cale guverne, iar Mitropolitul Andrei Şaguna dădea cu aghiasmă peste dracii de ciobani!Unde să fie mai bine şi mai tare demonstrat simţul proprietăţii dacă nu în spaţiul în care comunismul a ratat cooperativizarea, însă nu şi mentalitatea?"Placa de aur" a blestemelor stă mărturile trecătorului: "Toate jigodiile care au fost contra podului Să-i trăznească Dumnezeu fără părere de rău".Aşa da mesaj, aşa da călătorie pe tărâmul nepreţuit al Mioriţiei transhumate în Europa cea fără de păcat şi fără de prihană! Acum să vezi zile de poveste şi sânge pe pereţi ...

Dan Tomozei

Capitala Culturala Comercială - Sibiu 2007

Ce mişto! Ce multilateral! Ce dezvoltare! Ce lume bună! Ce con-tra-ban-dă! Sibiul şi-a deschis larg uşile spre cele patru zări. Iar marele urs de la Răsărit ne este aproape. Totul este minunat! De asta prefer să traiesc în România, de asta nu plec de aici! Pentru că aici găseşti absolut tot ceea ce nu vrei să găseşti. Absolut tot, şi la preţuri de toată jena! Trăiască libertatea şi frăţia economică dintre statele lumii (foste) prietene!

Interzis doamnelor şi domnişoarelor ... "kinki"


Sistemul imbecil implementat în zona centrală a Sibiului s-a mutat şi la Gară. Sibiul se pavează în sistem german, cu metode româneşti şi tehnologie locală. Cu siguranţă administraţia Iohannis are un contract cu "laboratoarele" de reparat pantofi sau măcar cu Direcţia de Sănătate Publică pentru că altfel nu înţeleg bătaia de joc aşternută sub picioarele noastre. Însă veleitarul primar cu maximă vizibilitate şi iubire de popor are şi tendinţe masochiste la adresa sexului slab. Centrul capitalei culturale, Piaţa Gării şi multe alte zone stau sub semnul lui "INTERZIS FEMEILOR PE TOCURI"! Încălţat în pantofi, chiar şi cu bocanci, resimţi modul prostesc în care a fost montată piatra cubică. De dragul unei imagini arhaice, ne batem joc de mersul pe jos, de tocuri şi pantofi! Frumoasă capitală, frumoasă acţiune închinată cetăţeanului.Spectacolul suprem se derulează în Piaţa Mare a Sibiului acolo unde femeile aleg să meargă în zig - zag, pe ramele patratelor "desenate", pentru a evita colţuroasa piatră cubică. Asta în contrast cu piatra cubică montată în curtea liceului german "Brukenthal"şi Piaţa Mică.

Dan Tomozei
Să îţi vină sa mori, la fiecare dintre cele 360 de grade Sibiul devine, încet - încet, o mică Londra a camerelor de supraveghere. Zona centrală a oraşului vechi este înţesată de ochii hidoşi şi reci ai camerelor de supraveghere. Investiţie bolnavă a minţilor lipsite de geniu însă avide să arunce cu banul public în orice numai să fie altfel decât normal. Şi dacă avem camere de supraveghere avem şi un papagal în uniformă de poliţist comunitar dotat cu belete pentru intrare în zona zero a Sibiului cultural! Altfel spus, camere de supraveghere au fost dotate şi cu poliţist comunitar!Bătaia asta de joc, făcută să demonstreze odată în plus că la Sibiu totul este posibil, are menirea de a supraveghea ... zidurile şi pietrele unui oraş tot mai rece, tot mai lipsit de căldură. La cât de pustiu este centrul oraşului în toate cele şapte zile ale săptămânii, e clar că mândrele camere video nu au altă misiune decât de a justifica mişcarea banilor în sistemul stat - privat - privat!Capitala Culturală European din Sibiu este supravegheată! De pe stâlpi, ziduri, turnuri, mansarde de peste tot. Suficient cât să înţelegi că aici, în pretenţioasa varză culturală, nimeni nu face nici cea mai mică mişcare fără să se ştie! 360 de grade! Inteligenţa în meterie de camere video a fost exhibată public pe "suport" auto! Adică, avem aşa: bariere, cartele magnetice, poliţişti comunitari şi ... camere video numai pentru a limita accesul maşinilor în zona centrală! Şi asta în condiţiile în care, înainte de 1990 un singur miliţian ţinea în frâu un stadion întreg!
Dan Tomozei

Mă, dar cât de proşti ne cred elevaţii ăştia?

Sunt siderat şi în aceeaşi măsură îmi este confirmată plăcerea sibianului de a fi părtaş direct la umilinţă. Realitatea TV a marcat teritoriul la Sibiu cu o transmisie în direct despre oi şi ... nimic! Oile, adunate pe sprânceană, au stat în holul principal al Primăriei Sibiu. Ciobanii plini ochi de inteligenţă, tobă de carte şi cu vârf de experienţă în a vorbi despre nimic, au stat în faţă.Filozofii neamului, Liiceanu, Pleşu, Hurezeanu şi CT Popescu, au vorbit despre Kant şi Băsescu, au transhumat între nimic şi nimic, tema fiind aceeaşi: "Mioriţa în Europa!"Câtă imbecilitate! Câtă demonstraţie de seacă manifestare comunistă! Dar, câtă vreme filozoful nu are legătură cu mulsul oilor, rânitul la bălegar şi plimbatul peste dealuri sute de kilometri pe jos, nu este greu de priceput de ce el, învăţatul, nu poate să vorbească despre oi. Sau măcar pe înţelesul omului de rând.Cei patru deştepţi au venit la Sibiu, în Capitala Culturală Europeană 2007, să demonstreze că ... ei bine nu am aflat ce! Doar că ei sunt. Doar că ei pot vorbi despre nimic pe bani mulţi. Doar că "elita" jalnică a Sibiului este capabilă să devină spectator la nimic. Iar elita a răbdat umilinţa unui spectacol prost fără să protesteze. Cel mult să spună că partidul e în toate. Că fără preşedintele Băsescu nu existăm. Iar fără evenimentul cultural nu am fi fost nimic... la fel cum Piaţa Mare a Sibiului a fost umplută numai de zgomot şi piatră pe timpul circului. În rest nimic... audienţă zero!Câtă neruşinare!

Dan Tomozei

Tomberoanele umilinţei... 2007


Dincolo de imbecilitatea sistemului administrativ din România, ce mai există? Umilinţa servită zilnic oamenilor care nu au încotro şi se aşează ciminţi la rând pentru a apuca un colţ pe un tomberon? Pentru a-şi scrie numele pe un petec de hârtie pentru o nouă umilinţă numită "ajutorul social pentru persoanele cu handicap".Să fim optimişti! Lângă ajutorul social este servită şi porţia de microbi necesară imunizării la activitatea lipsită de respect a funcţionarilor!

Dan Tomozei

Să facem o tură cu ... titiul!



Mă întreb ce s-ar întâmpla daca onorabilul şef în toate al Sibiului, primarul Klaus Werner Iohannis, nu ar mai fi de a doua zi ... primar? Cum ar rezista el fără să se lăfăie în dispreţul poporului cu blindate pe patru roţi, alături de ... alte vedete inventate de dragul unui eveniment cu pretenţii culturale.De la apariţia lor în Sibiu, frumos încolonate în zi de decembrie în Piaţa Mare, limuzinele de lux stau ca proastele în Piaţa Mică. Până la orele amiezii le vezi stând fie sub soare, fie sub ploaie şi mai rar sub ninsoare, pentru că anul iarna asta se spune că s-a dat tonul la schimbat clima globală. Şi lângă gloabele de zeci de mii de euro stau păstorii: o mână de şoferi puşi la patru ace în aşteptarea vreunui important vizitator, artist, genial maestru al culturii! Însă, la fel ca în fiecare zi, după orele amiezii, maşinile părăsesc încolonate Piaţa Mică şi se duc... acolo unde misiunea le permite. 16 bucaţi pentru liniştea mişcării lor. Plus 3 autrocare mişto care stau şi ele ca proastele în zi de post taman în Parcul Tineretului! Dar numai când nu au treabă. Ce afacere frumoasă, că doar nu degeaba Iohannis e naşul de căsătorie al patronului care a dat coloana de maşini! O coloană de blindate pentru kaiserul Iohannis, care dintre toate a ales un blindat argintiu, renunţând la Audi-ul luat în leasing pentru liniştea poporului.

Dan Tomozei

De ce cad zidurile peste imberbi? De aia...


Se da presa sibiană de ceasul morţii că zidurile cetăţii cad aşa ca proastele, tocmai în anul capitalei culturale... TRAGEDIE!!! Şi lupta cu invizibilul se produce sub ochii holbaţi cu disperare la ştirea care se coace prost ca o pâine nedospită. Că zidurile cad... e adevărat! Că istoria şi cultura saşilor este rasă de un sas... este şi asta adevărat! Însă, imbecilul jurnalist local, demn de o lungă şi riguroasă sesiune de reeducare culturală, a muşcat din istorie numai PATRU SECOLE. 400 de ani cât a răbdat şi aşteptat Dumnezeu să se construiască zidul prăbuşit zilele trecute în apropierea Şcolii Pedagogice "Andrei Şaguna". Pentru că, haduici cum erau medievalii locuitori ai Sibiului, tot nu le trecea prin cap să execute un zid prost şi de slabă calitate.Pentru lămurire, zidul din care o bucată a căzut şi a prăpădit o maşină ruginită şi un garaj improvizat construit fără autorizaţie, nu avea valoare istorică. Turistică nici atât pentru că era în curtea omului şi doar el se putea bucura de zid. Prin urmare, dincolo de o ştire fără susţinere de specialitate... nimic interesant!

Dan Tomozei

Sibiul, popor de ţară normală...

Aş mai comenta, dar ce sens mai are? Daca tot suntem puşi la treabă, de ce să nu muncim toti? Până la ultimul? Să fim sănătoşi şi noi şi mai ales ei!

Dan Tomozei

Scriu pentru ca imi pasa, dar nu oricum!

Sibiul ăsta, dincolo de gesturile posesive, efemere, imbecile, manifestate de lideri cu tendinţe dictatoriale, aparţine oamenilor normali, a celor mulţi. Apartenenţa asta a oraşului în mâinile oamenilor, mă face să cred ca nici chiar mincinosul primar Iohannis, care nici după şase ani de mandat nu are demnitatea de a cere sa i se scrie corect numele, nu este omul de care are nevoie oraşul ăsta. Oraşul din care istoria se şterge simultan cu rescrierea ei în forme şi condiţii hidoase, neadevărate, lipsită de susţinere în realitate. Comuniştii aveau obsesia să demonstreze că istoria şi marile lucruri au început cu ei. La Sibiu, administraţia Iohannis şi gaşca sunt comuniste. Fie pentru că nu realizează timpul în care trăiesc, fie pentru că timpul şi lumea în care trăiesc este una paralelă, susţinută numai de lipsa de justiţie şi reacţie publică la jaful cotidian.Sibiu are nevoie de Iohannis numai în măsura în care acesta îl serveşte. Dacă Iohannis cel providenţial a ajuns să se servească de şi din Sibiu asta se întâmplă şi din vina presei care îl acoperă şi îi îngăduie mincinoasa politică şi din vina partidelor politice locale care se mulţumesc să sugă o acadea aruncată în scârbă de Iohannis şi mai ales din vina autorităţilor care deşi au menirea să vegheze, dorm pe funcţiile împărţite tot cu acordul aceluiaş Iohannis. E limpede că Iohannis e în tot şi în toate. Trăiască Partidul - Ioahannis - Demagogia!
Dan TOMOZEI, jurnalist de Sibiu

Acid

Sibiul sub "ploaia de cultura" Cârciumi, spectacole anulate şi bilete date pe sub mână. Un spectacol tampit, lipsit de viaţa şi sens pentru majoritatea. Un fascinant "baga banul" pentru cei puţini dar îngropaţi de datoriile la normalitate.
Dan Tomozei, 14.02.2007

Un oras care moare este un oras cultural?

Poate pentru cei mai mulţi, da! Sibiul este un oraş cultural. Cu pretenţii. În care, de teamă să nu fie tradată, cultura a intrat în crâşme şi bodegi, acolo unde rafinaţii îşi etalează pretenţiile minimale în materie de valoare şi realism. Şi au dreptate... Ce? Arta ţine de realism? Nici pe departe. Priveşti şi ... înţelegi sau nu! Restul este doar nuanţa dată de un imbecil critic îngăduitor: "Păi, acum, ce ai vrea? Să fie ca la Paris?"... Nu, doar ca în Europa!De asta ma intreb: Un oras care moare este un oras cultural?

Dan Tomozei, 14.02.2007